Există pictori amatori și pictori profesioniști.
Diferența o face nu ce scrie pe diploma fiecăruia, ci ce se așterne pe pânzele acestora.
O lucrare bună va rămâne întotdeauna o lucrare bună, iar o lucrare proastă va rămâne pe vecie o lucrare proastă. În fața unei opere de artă este singurul lucru care contează, restul e tăcere, iar dacă nu e tăcere, e prostie și demență.
Nume consacrat in cadrul artiștilor plastici din Alba Iulia, Mircea Năstase este un artist de largă respirație plastica, prolific și tenace, cu un palmares expozițional remarcabil și avand deja un limbaj plastic deplin format, care il singularizează in contextul artei contemporane transilvănene.
Principala caracteristică a lucrărilor sale este culoarea. Pictorul o explorează, o stăpanește și exploatează in toate registrele ei, afectiv, vizual, dar și compozițional. Pentru el, pictura este culoarea dezvoltandu-se cu toată amploarea, diriguind de fapt și forma, apoi ca o consecință, lumina, devenind de asemenea apanajul acesteia. Fără a evada din figurativ, Năstase il condensează prin lapidarul sugestiv, stilizandu-l adesea pană la sumarul reper vizual, la pretextul formal al culorii vibrante ce domină autoritar compoziția și forma, impingandu-le pană in pragul abstracțiunii. Vigoarea tușelor juxtapuse, impăstate, evidențiază vitalitatea contrastelor, reformuland simfonic demersul constructiv al ansamblului.
Colorist de extracție fauvistă, (admirator al lui Matisse, Derain, apropiat de Nicolas de Stael), pictorul aderă parțial și la atmosfera intimistă a scenelor de interior ale lui Pallady, uneori exiland linia, alteori adoptand-o in varianta conturului gros,(Pallady, dar și Ciucurencu), nu doar pentru a defini forme, dar mai ales spre a delimita campuri și suprafețe cromatic armonizate. Năstase stabilește totdeauna un centru de greutate al lucrarii, spre care focalizează atenția și care impune distribuirea detaliilor de recuzită, efect ce contribuie mult la concentrarea, echilibrul și unitatea compozițional-cromatică a ansamblului.
Se știe ca fauvismul (in pofida numelui), este varianta franceză, mai puțin "sălbatică" agresivă și interogativă a expresionismului. Astfel, in tablourile pictorului albaiulian vom afla și accente mai dure, apăsat expresioniste, vizualul fiind adesea metamorfozat prin intervenții ce distorsionează convenționalul imaginii, amplificandu-i coordonatele arbitrar-subiective. "Culoarea locala" cade și ea adesea "victimă" majorelor arhitecturi cromatice care-i alterează dimensiunea veridică, asimiland-o expresivității contrastelor, inlocuind grațioasele jocuri de nuanțe, game pastelate și semitonuri, cu valorațiile de intensitate cromatică augmentativă. Ca și anamorfozele "realului mimetic", spațiul din perspectiva geometrică "tradițională" e transformat și el intr-o conjugată alternanță de planuri și suprafețe colorate, in succesiune perspectivală abreviată, desfășurandu-se din avanscenă pană in fundal. Abordand toate genurile, peisaje (rurale, citadine, industriale, marine, de cămpie sau de pădure), nuduri, naturi statice, portrete..., toate lucrările lui Mircea Năstase, emană o anume tensiune, o intensitate vulcanică, o puternică voință de etalare a expresiei artistice personale, deloc concesivă, dimpotrivă, marcat intransigentă.
Trebuie subliniat insă, că toată această complexă "regie", această dificilă partitură de măiestrie din tablouri, nu se desfășoară pentru evidențierea orgolioasă a virtuozității și rafinamentelor artistului. Strădania sa este intru reliefarea convingătoare a unui spațiu interior, a unui "eu al lucrărilor", al unui spirit al realității (cand solar cand nocturn), asimilat sufletește și redat creator pentru ceilalți. Există multă revoltă, violență și pornire contestatară in unele dintre panzele sale, dar și o duioasă contemplație, nostalgic-visătoare in altele, o fluidă muzicalitate afectivă, pe care artistul le dezvăluie dincolo de intențiile proprii, care il mărturisesc "in palimpsest", ca temperament liric, melancolic și sensibil.
VALENTIN MUREȘAN - ISTORIC ȘI CRITIC DE ARTĂ.
"La Mircea Năstase, contraste de roșu așezate pe o sintetică pată de albastru, alăturări armonice și statice, forța culorilor complementare, evocate în nuanțe puternic pigmentate, lăsând tentele să epateze, sunt ingredientele plastice ale unei structurări stilizate a imaginilor, constituite din ample suprafețe de pastă, peste care, tușe echilibrat trasate, definesc un figurativ interpretat, apropiat de un fovism ponderat, lizibil în peisaj, dar cu o nuanțare a stilului în naturile statice, mai apropiate de școala românească modernă de pictură. Mircea Năstase nu neglijează nici portretul, pe care îl problematizează în contextul unor situații actuale concrete sau îl adaptează contextual contemporaneității."
ANA AMELIA MĂDĂLINA DINCĂ - CRITIC DE ARTĂ.
MIRCEA NĂSTASE, UN PICTOR AL LUMII SENSIBILE
Pictura lui Mircea Năstase pune accent pe suprafețele sintetice de culoare și pe forma figurativă interpretată modern, în stilizări ce permit motivelor plastice o consonanță de experiențe plastice, lăsând la vedere frumusețea pastei, așezată în contraste puternice de culori pure sau pensulate după criterii cromatologice. Planul tablourilor sale acumulează energii luminoase, tonuri cu ecleraje fine, studiate atent, penelul fixând abordări îndrăznețe din punct de vedere compozițional, cu izvor în modernitatea artei noastre. Empatia dintre subiecte și însăși gândirea plastică a artistului se citește în sensibilitatea evocării naturilor statice cu flori, a nudului încorsetat de interiorul unei încăperi și a unor reflexe ale societății contemporane, pe care Mircea Năstase le-a remarcat în imediata sa apropiere, devenind astfel un artist al timpului său. Forme puternice, din punct de vedere al structurării compoziționale, vivante ca nuanțe, cu prețiozități cromatice concentrate pe subiect, permit spațiului pânzei să pună în evidență alternanța diferitelor zone ale tabloului și partea ludică a demersului vizual. Tendințele de multiplicare a spațiului, pulsația suprafețelor coloristice, echilibrul registrelor, culorile acordate după criterii contrastante sau armonice, reliefează expresia plastică la care ține Mircea Năstase, un pictor cu spirit de interpretare simbolică a motivelor, ce ne propune un climat spiritual, pe drumul eredității școlii românești de pictură modernă. Asupra tematicii nudului, artistul revine frecvent, așezând corpul feminin în variate contexte compoziționale, creând o ambianță plină de liniște, de mister, de poezie. Realizând construcții logice, în care se remarcă tendința de monumentalitate a modelului, prezentat, de obicei, static, pozând în atitudine de beatitudine, pictorul transmite și un efect psihologic susținut deseori și de o geometrizare a imaginii, o transfigurare a realului, care ne îndeamnă la momente de reverie. Nudurile sunt subiect de contemplație pentru Mircea Năstase și nu au nimic lasciv, fiind evocări simbolice ale eternului feminin, senzualitatea putând fi citită în raportul dintre culori, în relația pe care artistul o stabilește între elementele compoziției. Solid articulate, uneori în prim plan, alteori parte componentă a unui aranjament vizual cuprinzând scaune, ghivece cu cactuși, elemente de natură statică din ambianța obiectuală a camerei, nudurile sunt neutralizate de prezența draperiilor sau a ferestrelor, care vorbesc despre dorința artistului de a multiplica spațiul și de a sugera profunzimi. În naturile statice, acesta ordonează componentele, respectând normele fundamentale de așezare a lor în câmpul bidimensional. Există câteva lucrări care ne amintesc de expresionismul lui Ion Musceleanu datorită forței coloristice și arhitectonicii obiectelor, fructelor și florilor reprezentate. Ordonate în mod voluntar, acestea creează un climat intim, în care compoziția este dematerializată de surplusuri, o pondere remarcabilă având implicarea culorii în forme monumental concepute. Asemenea unor bulgări minerali, corolele florilor au consistență. Pahare, sticle, fructiere, mici dreptunghiuri colorate, așezate pe verticală pentru a expresiviza lucrarea, reapar din când în când, alături de mere, pere, paleta pictorului, fereastra, scaune, întâlnite și în compozițiile cu nuduri. Momente de meditație asupra frumosului sunt toate aceste tablouri ale pictorului Mircea Năstase, un observator sensibil și rațional al motivelor selectate din arealul imagistic al atelierului, transformat de fiecare dată, același spațiu redefinindu-i subiectele și schimbându-i registrul tematic.
ANA AMELIA MĂDĂLINA DINCĂ - CRITIC DE ARTĂ - GALERIA U ART - 2018
MIRCEA NĂSTASE - NATURĂ, MUZICALITATE ȘI RITM
Tot in zona peisajului il gasim pe Mircea Nastase, insa, la acesta explozia cromatica reflecta o alta stare de spirit dar si de raportare la natura. Daca in cazul lui Mihai Marin Carstea faceam comparatia cu poezia – unde rima este cea care aseaza cuvintele in versuri, la Mircea Nastase simti, mai curand, un ritm, o muzicalitate uneori antrenanta, cu accente puternice, alteori calma si asezata intr-un registru mai cuminte. Peisajele sale sunt asemenea unor priviri uneori fugare asupra departarii, in care detaliile cedeaza in fata ansamblului, accentul picand pe o stare de incantare, de bucurie de a privi si de a simti spatiul ca pe un intreg, ca pe o descriere afectiva ce reflecta starea pictorului fata de tema reprezentata.
Tot Mircea Nastase ne aduce si cateva compozitii cu flori – naturi moarte pe care le anima cu puterea unor culori vibrante, ce par a incarca sensibil fiecare imagine. In aceste lucrari, compozitia este foarte importanta pentru pictor, deoarece el creaza un dialog intre diferite elemente: intre vasele cu flori si diferite obiecte din mediul inconjurator. El alcatuieste compozitiile ca o forma de comunicare, ca o relatie nu doar intre elementele pe care le reda, ci si cu sine si cu privitorul. Astfel, un fruct, un scaun sau un instrument muzical devin elemente la fel de importante precum vasele cu flori, si nu ajutatoare, iar impreuna redau o stare de bucurie, de confort, de armonie.
MIMI NECULA - critic de artă - Expoziția NATURALEȚEA ÎN PICTURĂ - CENTRUL CULTURAL PENTRU U.N.E.S.C.O. NICOLAE BĂLCESCU, BUCUREȘTI 2018